Edificiul intramuros
A fost cercetat prin metoda carourilor de 4×4 m în perioada 1982-1985 și a fost acoperit parțial cu folie și pământ. Operațiunile din 2020 au constat în demontarea martorilor prăbușiți și aproape aplatizați, punerea în evidență a pavajelor din interior (cu porțiuni păstrate destul de bine, fie din dale de calcar, fie din cărămizi) și curățarea atentă a zidurilor din piatră și cărămizi legate cu pământ. Din păcate, s-au constatat intruziuni din perioada recentă, care au distrus parțial elevațiile din cărămizi ale sectoarelor de zidărie care conțineau această tehnică. Pe baza imaginilor de arhivă se pot însă reconstitui destul de bine aceste porțiuni.
Stratul de cultură intramuros (sec. VI p.Chr.) – a fost cercetat integral, fiind identificat nivelul de călcare la o cotă medie de -0,50/-0,60 m sub nivelul actual. Acest nivel se prezintă sub forma unui pământ bătătorit, dar pe porțiuni însemnate există un strat consistent de pietriș provenit de la cioplirea blocurilor de calcar, întins și nivelat cu intenție, pe alocuri folosit și ca statumen pentru podele firave realizate din pământ bătut sau din cărămizi întregi sau fragmentare. Materialul arheologic recuperat constă cu precădere din fragmente de amfore LR1 și LR2, alături de alte tipuri specifice epocii, dar și vase de uz comun și ceva mai rar veselă de servit, precum ceramica foceeană sau africană. O concentrare a locuirii se constată în apropierea edificiului de pe latura de Nord; în restul suprafeței urmele de locuire sunt cu totul sporadice, confirmându-se neutilizarea spațiului intramuros pentru construcții de locuințe. S-au mai identificat și două sectoare în care există urme ale preparării mortarului, în faza de construcție a fortificației; aceste amenajări (unele ușor adâncite, altele de suprafață) apar în spațiul situat către incinta de Sud. Amenajările s-au făcut imediat peste nivelarea consistentă a stratului anterior, datat la sfârșitul sec. V – începutul sec. VI p.Chr.
Edificiul extramuros
Edificiul extramuros fortificației – au fost curățate zidurile perimetrale și au fost marcate la suprafața terenului porțiunile care s-au distrus de-a lungul timpului, inclusiv cele aflate acum sub cota apei freatice (precum o parte din zidul de N al edificului B sau partea dinspre E a edificiului A)
Stratul de cultură anterior fortificației (sec. V p.Chr.) – a fost identificat imediat sub nivelul de călcare intramuran și a oferit un bogat material arheologic și numismatic. Observațiile stratigrafice indică o depunere intenționată de pământ, amestecat cu resturimenajare (mult material organic), provenit cel mai probabil din zona de locuire atestată înpartea de Est a sitului, în jurul bazilicii și ale celor două edificii cercetate în campaniile sistematice (edificiul A, edificiul B, ambele tăiate de incinta fortificației). Se constată o depunere mai consistentă către Vest, unde a fost identificat și un șanț de delimitare, puțin adâncit în stratul vegetal post-elenistic. Pe alocuri, acest șanț prezintă structuri arse, provenite de la cel puțin două vetre aflate pe latura sa de Est. Materialul ceramic constă în primul rând dintr-un bogat repertoriu al veselei de masă microasiatice (LRC), dar sunt atestate și numeroase exemplare pontice (Pontic Red Slip Ware), categoria Late Roman Light Colored Ware și unele fragmente nord-africane. Vasele de uz comun și cele de bucătărie formează un ansamblu unitar, cu formele specifice epocii. Materialul amforic este reprezentat mai ales de tipurile pontice (Kuzmanov 15 și derivate, rar Sinope), de importurile LR1, dar și multe fragmente de amfore LR3. Monedele descoperite în acest strat depășesc 1000 de exemplare și se înșiruie mai ales pe perioada 378-498, cu o abundență a emisiunilor din perioada theodosiană. Monedele cele mai târzii din strat aparțin împăraților Zeno și Anastasius, indicând cu precizie momentul depunerilor. Pe nivelul de călcare din sec. V s-a descoperit și un depozit monetar cu peste 80 de piese, cele mai târzii de la Zeno. Tot în stratul de depuneri au fost identificate și resturi umane – un craniu izolat și un schelet aproape întreg, depus într-o poziție nefirească și cu urme evidente de lovire în zona craniană. La nivelul de călcare din perioada Zeno-Anastasius au fost reperate urme de pavaje din dale de calcar, îndeosebi porțiunea care pare să continue pavajul-alee din zona de est, cercetat în campaniile sistematice. De asemenea, se confirmă că pavajele care sunt amenajate în exteriorul edificiului A sunt contemporane cu celelalte, inclusiv cu pavajele din jurul bazilicii. Toate formează un orizont clar databil la sfârșitul sec. V – începutul sec. VI p.Chr., lucru de altfel postulat încă din campaniile din perioada 2002-2008.
